Tel: (021) 410 21 65 Email: office@hollandfarming.ro
Noutăți
Promoții
Evenimente
Recomandări
LEGUME
Recomandări
Varză extratimpurie
și timpurie
În România, în zona Moțăței din județul Dolj,  este cea mai mare suprafață din țară, chiar și din Europa de sud-est, cultivata cu varza extratimpurie, in minitunele acoperite cu folie. Prin urmare, timpurietatea este prioritatea numărul 1 pentru fermieri. Pentru obținerea ei, există câteva mijloace pe care le putem utiliza. În primul rând, cea mai importanta verigă, este calitatea răsadului. Scopul este de a planta răsaduri uniforme, compacte cu sistem radicular puternic și sănătos. Acest lucru este posibil numai cu răsaduri obținute în palete alveolare sau cuburi de turbă presată. Plantele obținute astfel dezvoltă rădăcini mult mai rapid, plantele vor începe să crească mult mai repede, ceea ce va duce la o timpurietate și uniformitate mai bună comparativ cu plantele obținute din răsaduri pe pat, cu rădăcină fără cub. Astfel, costurile suplimentare generate de producerea răsadurilor vor fi ușor acoperite de o timpurietate mai bună și o producție însemnată.   Temperatura și umiditatea aerului:   Temperatura optimă de creștere a verzei este cuprinsă între 6 și 20 grade Celsius. În această plajă de temperatură creșterile sunt cele mai intense. Spre exemplu, într-o zi însorită de Februarie este foarte ușor să depășim acest prag optim. Acest aspect este de obicei cuplat cu un nivel ridicat de umiditate în solar, ceea ce poate stresa plantele, iar creșterea lor să fie încetinită. Amândoi factorii pot fi ușor reglați printr-o ventilare corespunzătoare a solarului.   Irigarea   Cea mai sigura si cea mai eficienta metoda de irigare, este irigarea prin picurare. Aceasta are un efect benefic asupra structurii solului, ne se mai tasează, apa ajunge numai acolo unde avem nevoie, totodată nu mai crește umiditatea aerului în solar și fertilizarea se face mult mai ușor cu cantități controlate de îngrăşăminte cu formule diferite, pe perioada de vegetație. Toate aceste avantaje cumulate, determină fermierii să facă alegerea cea mai bună, in acest caz irigarea prin picurare.   Fertilizarea   După cum am precizat anterior, datorită vigorii și sistemului radicular dezvoltat, hibridul Pushma F1 RZ are nevoi minime de azot. Fertilizarea ar trebui să fie orientată către fertilizarea cu potasiu. Utilizarea unor cantități excesive de azot poate aduce dezechilibre în evolutia plantelor. Utilizarea unui raport N:K echilibrat, este cheia pentru a obține timpurietate, căpățâni perfect rotunde și lipsite de boli, calitate superioară și venituri substanţiale, garantate.   Recomandări pentru cultura în spații protejate:  
  • În faza de răsad recomandăm utilizarea produsului Cropmax pentru o dezvoltare sănătoasă, în concentratie de 0,1-0,15 %, săptămânal.
  • La pregătirea terenului cu 7-10 zile înainte de transplantare, încorporați 400 kg/ha de Agromaster 10-5-23+5MgO+29SO3 cu eliberare controlata in 2-3 luni.
  • Înainte de transplantare, scufundați plantele în soluție 1% propamocarb.
  • După transplantare, fertilizati  o data prin picurare cu un îngrășământ pe bază de fosfor Solinure 11-35-11, în doza de 1,2gr/litru de apa;
  • Săptămânile 2-4 după plantare, la fiecare 3 zile fertilizați cu îngrășăminte hidrosolubile cu raportul NPK = 2:0.5:3, Solinure 12-5-36 în doză de 1,5 gr/litru de apa;
  • Săptămânile 5-6 după plantare, la fiecare 2-3 zile fertilizați cu îngrășăminte hidrosolubile cu raportul NPK = 1:0:2, Solinure 14-6-23 în doză de 1,5 gr/litru de apa;
  • Săptămâna 7 după plantare, la fiecare 2-3 zile fertilizați cu îngrășăminte hidrosolubile cu raportul NPK = 1:0:3, Solinure 10-5-39 in doza de 1,5 gr/litru de apa
  • La fiecare 10 zile recomandăm fertilizări foliare cu Cropmax 0.15%
  În funcție de condițiile meteorologice utilizați 0.2-0.3 litri de apă/plantă la fiecare irigare.


Importanța analizelor agro-chimice de sol
Stiați că:
CROPMAX - aplicare foliară la diferite culturi și în diferite perioade.
Echilibrul generativ – vegetativ al plantelor de tomate
Producerea răsadurilor de tomate
Răsadurile bine dezvoltate sunt cheia spre succes!